Spectacol ”Poveste de Crăciun”

„Poveste de Crăciun”, spectacolul dedicat sezonului de iarna este inspirat din nuvela “Colind de Crăciun”, de Charles Dickens, adaptată pentru toate vârstele. O poveste clasică, spusa cu umor și duioșie, pentru întreaga familie.

Povestea spune că în Ajunul Crăciunului, morocănoasă și zgârcita mătușă Matilda este vizitată de cei doi nepotei, Billy și Lilly, care vin să o invite la petrecerea de Crăciun, însă pentru ea Crăciunul este doar un moment în care trebuie să chelutiasca, așa că nu știe ce să mai facă să-i refuze pe cei doi copii. Chiar la miezul nopții, când mătușa adoarme pe șezlong în casa ei, la cumpăna dintre Ajun și prima zi de Crăciun, face o călătorie în vis, în trecut, când Crăciunul era o bucurie, și în viitor, când s-ar putea să nu fie ținută minte așa cum și-ar dori. Când se trezește, găsește o surpriză care îi va schimba părerea despre Crăciun, și acesta redevine o sărbătoare a bucuriei și a generozității.

O poveste clasică, feerică, cu suflet, spusă cu umor și veselie, pentru întreaga familie, numai bună de vizionat în prag de sărbatori.

Vă așteptăm pe 8 decembrie 2018, de la ora 20:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Constanța, la cel mai emoționant și duios spectacol, dedicat celei mai frumoase perioade a anului!

Același spectacol este pus în scena și de la ora 18:00. Detalii spectacol ora 18 AICI

________________________________________________________________________________________

Spectacolul, organizat de echipa Un parinte mai bun, în parteneriat cu Teatrul Coquette București, face parte din Campania Caravana cu povești, un proiect care aduce în viața copiilor și a părinților cele mai frumoase povești ale copilăriei, în cel mai frumos mod posibil, prin teatru- pentru că spectacolul este cea mai bună modalitate de a le deschide celor mici universul imaginației și de a se dezvolta, spre a deveni oameni deschiși, cu o cultură foarte bogată.

În distribuție: Celina Nitu, Ruxandra Balasu/ Claudia Dionise, Gabriela Niță.
Scenografia: Daniel Divrician

Recomandat copiilor cu vârsta între 4 și 84 de ani :) 

Durata spectacolului 60 minute. Spectacolul este jucat în limba română.

Accesul se face pe baza de bilet, indiferent de vârstă.


Preț bilet: 30 lei 
Biletele se pot achiziționa din rețeaua EVENTIM și de la casa de bilete a Casei de Cultură a Sindicatelor Constanța.

Pentru alte detalii organizatorice:
email: info@unparintemaibun.ro;
0754964852

Informații utile:

”1. Accesul în sala de spectacol este permis numai până la ora de începere a reprezentaţiei; după această oră, biletele își pierd valabilitatea.
2. Ratarea vizionării unui spectacol ca urmare a neprezentării la ora indicată pe tichet nu oferă dreptul la returnarea costului biletului sau la utilizarea sa la o reprezentaţie ulterioară.
3. Biletele pot fi schimbate sau poate fi obținută contravaloarea acestora doar în cazul înlocuirii / anulării spectacolului de către organizator.
4. Din respect pentru interpreți şi pentru a evita eventualele situaţii neplăcute, vă adresăm rugămintea de a fi punctuali şi de a nu folosi telefoanele mobile în sala de spectacol.
5. Pe durata desfășurării spectacolelor, este interzisă folosirea aparatelor de înregistrat, audio sau video.”

Organizatorul își rezervă dreptul de a folosi fotografii și înregistrări video cu participanții la spectacol în scop promoțional. Spectatorii își cedează – prin participarea la eveniment – toate drepturile pentru fotografii și înregistrări realizate în timpul evenimentului (sala de spectacol, foaier).